Pret de 5 zile am tot umblat dupa cerbii lopatari si m-am trezit la 5 dimineata. Baut cafeaua pe fuga apoi plecat in teren si mers muuuulti km pe jos pe o cararuie prin padure la adapostul intunericului si fara frontala sau alta lumina aprinsa.Singura lumina pe care o aveam si care m-a ajutat mult era sus pe cer si stralucea destul de mult incat sa pot sa vad la cel mult 10 metri in fata.Suficient cat sa ma strecor si sa nu ma impiedic de ceva mistreti.
Cel mai aproape de cerbi am reusit sa ma strecor la 30 metri dar cand era intuneric.Cand deja se facea ziua nu te mai puteai apropia nici la 100 metri pt ca in acel moment 10 sau 30 sau 50 de perechi de ochi ageri erau atintiti asupra ta. Pe unii i-am “pacalit” mai usor miscandu-ma de colo colo numai prin padure, ei fiind inca in camp iar dupa rasaritul soarelui multi dintre cerbi lopatari se retrageau in padure unde se odihneau, dormeau urmand ca seara cu o ora sau doua inainte de apus sa vina din nou in camp si sa inceapa din nou ritualul boncanitului.
O intalnire destul de emotionanta daca pot sa spun asa a fost cu un alt cerb lopatar pe care l-am fotografiat in lumina apusului in timp ce se retragea spre padure dupa ce toata ziua a stat intr-un camp imens cu iarba pan la brau si plin de panze de paianjen.
L-am vazut de la distanta cum venea singur pe camp,agale si ma gandeam oare pe ce carare o veni. In iarba inalta se vedeau foarte bine cararile pe unde cerbii mergeau, numai ca erau destul de multe carari. Am reusit sa-i intuiesc directia pe care vine si apoi sa descopar si cararea din iarba inalta pe unde el se retragea spre padure.L-am fotografiat aproape tot timpul in timp ce venea spre mine. In scurt timp a ajuns cam in 50 metri, s-a oprit si a privit indelung spre padure.
Ma gandeam ca m-a simtit dar nu. Doar statea acolo in camp si privea marginea padurii. Acolo undeva ascuns langa un stegar in margine fiind eu. Sa mai apropiat la un moment dat, eu in timpul asta tot faceam poze pana cand a ajuns destul de aproape incat ii puteam face doar portret.La un moment dat a mai aparut un cerb care a venit din alta directie dar a plecat si dus a fost in padurea de stejar. Acesta, singur si cu un corn lipsa a ramas in marginea padurii cu ochii fix spre mine. Intre mine si el nu erau mai mult de 10 metri. Ne-am privit,m-a privit,se uita fix la mine, eu fiind langa acel stejar dar nu sprijinit de el.Cam la juma de metru de copac cu trepiedul in fata mea in picioare. A stat cam 20 de secunde. Am simtit ca acele secunde au fost o eternitate. Parca timpul se oprise in loc si atat.In acele secunde sa uitat fix la mine, nu era speriat deloc, apoi a trecut incet la pas pe langa mine in padure.Am reusit sa ma intorc foarte usor cu tot cu trepied si teleobiectivdupa el si dupa ce a trecut de mine in speranta ca o sa il pot urmarii si ca il voi putea fotografia si in padure.
Nu era agitat sau speriat de prezenta mea si il priveam prin teleobiectiv cum se duce in padure iar la un moment dat, nu departe de mine s-a intors si ma privit pret de cateva secunde din nou la fel. Nu am mai facut poze in acel moment,pur si simplu am stat si am preferat sa ma bucur de prezenta lui. Am simtit in privirea lui ceva.Nu imi cereti sa descriu ca nu cred ca o sa pot. Singurul lucru pe care il pot spune este ca nu era acea privire rece pe care o are un animal salbatic cand intalneste un om.Era o privire calda. Lucrul care pot sa spun ca m-a marcat a fost acea privire fixa a lui cand m-a vazut si privirea de dupa cand s-a intors si m-a privit din nou. A fost una din intalnirile pe care nu o sa le uit niciodata , una din intalnirile cand te intalnesti cu salbaticia la ea acasa iar tu ca fiinta umana, ca om si mai apoi ca fotograf esti acolo, vezi,simti si poate ai timp sa mai faci si cateva fotografii.
© Silviu Matei – 2019-10-18
Leave a reply