Cateva zile.
Si am tot umblat dupa cerbii lopatari trezindu-ma la 5 dimineata si stat cat e ziulica de lunga prin padure, ascum dupa un copac sau o buturuga in calea si pe cararea unora dintre ei. Baut cafeaua pe fuga apoi plecat in teren si mers muuuulti km pe jos pe o cararuie prin padure la adapostul intunericului si fara frontala sau alta lumina aprinsa. Singura lumina pe care o aveam si care m-a ajutat mult era sus pe cer si stralucea destul de mult incat am putut sa vad la cel mult 10 metri in fata. Suficient cat sa ma strecor si sa nu ma impiedic de ceva mistreti sau sa calc pe vreo creanga uscata care sa trosneasa sub pasul meu si atat. Ma stia apoi toata padurea ca ceva umbla acolo un intuneric, o silueta care se misca incet printre copaci. Asemenea lor si eu eram ca o naluca vie.Eu vroiam doar sa ii fotografiez, ei se pare ca nu si erau atenti la fiecare zgomot suspect, fiecare fosnitura de frunze uscate.
A reusit sa ma strecor la vreo 50 metri de un cerb in momentul cand a rasarit luna, dar numai si numai la adapostul padurii, el fiind in camp la marginea padurii cand era intuneric.
A fost ca jocul copilariei in care mai multi participanti se ascund, in afara de unul, care trebuie sa-i gaseasca pe ceilalti. Pret de 20 minute de-a v-ati ascunselea eu dupa copaci sau intins pe jos, el in campul de la marginea padurii uitandu-se atent spre padure sa vada ce este acea naluca miscatoare. Si la un moment dat s-a oprit, m-am oprit si eu si am reusit sa focalizez pe coarnele lui si sa ma repozitionez aproape bine. Imi doream sa incadrez luna fix intre coarnele lui dar nu am reusit pt ca daca mai ma miscam eram vizibil si atunci am preferat sa nu il sperii si sa fac imaginea asa. La anu incercam din nou si v-a fi mai bine.
Cand deja se facea ziua nu te mai puteai apropia nici la 100 metri pt ca in acel moment 10 sau 30 sau 50 de perechi de ochi ageri erau atintiti asupra ta. Pe unii i-am “pacalit” mai usor miscandu-ma de colo colo numai prin padure, ei fiind inca in camp iar dupa rasaritul soarelui multi dintre cerbi lopatari se retrageau in padure sau la marginea ei unde se odihneau, dormeau urmand ca seara cu o ora sau doua inainte de apus sa vina din nou in camp si sa inceapa din nou ritualul boncanitului.
© Silviu Matei – 2021-11-01
12 Comments
Simion Alb
Supeb! Felicitari!
admin
Multumesc pentru vizita si pentru aprecieri.
Anca
Minunat și de admirat perseverenta! Mulțumesc pentru imaginile împărtășite!
admin
Multumesc Anca pt comentariu si pentru aprecieri.
Alexandru
Frumoase fotografiile, dar mai ales experiența!
admin
Multumesc Alexandru pentru aprecieri si ma bucur ca ti-a placut povestea dar si imaginile.
Daniela Cordos
Superbe fotografii!!! Si povestirea de asemenea.
admin
Multumesc Daniela pentru aprecieri.
Jude Corina
Poveste frumoasă şi poze superbe…şi chiar daca nu e perfect incadrată luna intre coarnele cerbului este absolut fenomenală poza şi se vede povestea si munca depusa prin ea. Felicitari!
admin
Anul asta poate reusesc sa o prind fix asa, intre coarne.Multumesc pt timpul acordat si ma bucur ca ti-a placut povestea. Poate odata am sa fac un workshop in teren la pozat de cerb lopatar. Daca vrei sa vi imi spui.
Nick Ungureanu
Superbe fotografii!
Admir munca si devotamentul cu care tratati fotografia wildlife.
Si eu imi doresc sa fac asta in viitor si sper sa si reusesc, sunt fascinat de lumea animalelor salbatice si de natura si ma vad facand asta.
Aveti vreun sfat pentru cineva care este la inceput?
Ce ar trebui sa fac pentru a incepe, ce cursuri mi-ar trebui, ce obiectiv, ce ar trebui sa stiu de la inceput?
admin
Salutare si bine te-am gasit Nick. Multumesc petru aprecieri.Legat de intrebarea ta hai sa ne auzim la un telefon sau e-mail.Iti trimit eu un e-mail.Multumesc inca o data pentru aprecieri.