Glasul Toamnei.

Eee…iata ca veni si toamna si odata cu ea, mai pe la mijloc in adancurile padurilor si al muntilor, ai marea sansa sa auzi intai si apoi sa-i vezi, aproape sau mai departe, cantecul de „dragoste al cerbilor” sau boncanitul cerbilor (se mai poate spune si boncaluit). Fara sperante prea mari sa-i zaresti, insa, decat rarisim daca poate te afli pe cararea unuia si mergi in liniste sau daca sti sa graiesti pe limba lor atunci lucrurile se pot schimba mult. Uneori ii poti vedea si la televizor sau mai bine pe internet, dar acestia sunt, in general, cerbi din rezervatiile naturale sau din tarcuri care trebuie impinsi de nevoile fiziologice sa-si savarseasca ritualul in interiorul ingraditurilor. Cerbii liberi boncanesc incet, puternic sau majestos departe de orice fel ce civilizatie si urma umana, in dosul si la umbra codrului care ii serveste drept adapost, casa si masa de multe secole.

Am avut norocul acum cativa ani sa intalnesc mai multi oameni cu suflet mare care ma ajuta din placere si pasiune pentru a-mi indeplini cu si mai mult succes pasiunea mea de a fotografia animalele salbatice in mediul lor natural, care intre timp, de prin 2002 ani a devenit ca o a doua meserie (aceea de fotograf de wildlife) in afara de cea de fotoreporter in presa romana. Practic aceasta de-a doua meserie face parte din mine si nu as mai putea sa stau fara ea si nu as renunta la ea pentru nimic din lume. Intradevar ca fotografia wildlife nu aduce in Romania satisfactii materiale mari pentru ca multi oameni nu stiu inca sa aprecieze asa ceva, practic nu cunosc cat de multe lucruri, cunostinte, sacrificii si mai ales timp are nevoie un om, un fotograf pentru a aduce in prim plan aceste lucruri minunate care traiesc langa noi, dar ramane acea satisfactie sufleteasca care pentru mine reprezinta un fel de refugiu si mai mai deconecteaza de cateva ori pe an de stresul si freamatul cotidian.Intre timp incet incet si cu pasi marunti am inceput sa scriu si o carte despre fotografia wildlife si care v-a cuprinde pe langa partea teoretica si un album foto in care se vor regasi cele mai bune imagini facute de-a lungul timpului pe meleagurile patriei.Pana acolo insa mai am insa multi km de parcursi, multe zile de umblat prin cine stie ce locuri, dar in final acest proiect se va concretiza in ceva frumos si placut privitorului. Acesti oameni de care aminteam cateva randuri mai sus m-au invatat sa cunosc si sa  „vorbesc” limba cerbului.

Maiestria celui care doreste sa vada sau sa fotografieze un cerb in libertate consta in acest lucru: sa stie a vorbi cu „fiara” dintr-o scoica, prin propriul glas, sa mai scuture vreun tufis sau sa loveasca cateva crengi uscate ca sa imite oarecum nervozitatea rivalului incornorat.Cerbul va decide atunci sa se apropie iar daca vei avea puterea sa ramai nemiscat sau sa nu o rupi la fuga cand va fi si la cativa metri de tine vei putea vedea si simti pe viu acest animal falnic si gata sa se lupte barbateste cu tine daca tot te-ai laudat ca-i esti oarecum un rival temporar „invizibil”

In scurt timp se va dumiri ca acolo este o alta fiinta decat una asemanatoare lui iar prin cateva salturi dispare inapoi spre locuri mai sigure, la adapostul codrului.

Poate va intrebati ce este boncaluitul sau mai pe scurt boncanitul?

Este acel sunet cand masculul mugeste sau cum se mai spune „cantec de dragoste” cand acestia isi manifesta dorinta de imperechere.Boncanitul incepe din momentul in care prima ciuta sau cerboaica ( femela de cerb)  intra in calduri si dureaza pana ce ultima dintre acestea este imperecheata. Vanatorii sau cei care doar au avut parte sa asiste la asa ceva descriu boncaluitul cerbilor drept unul dintre cele mai fascinante spectacole din lumea animalelor. Si va spun ca este intru totul foarte adevarat. Este ceva unic, ceva la care orice fiinta care respecta natura ar trebui sa ia parte.Eu unul am avut parte anul acesta de un astfel de moment pe care nu il voi uita niciodata desi la anul ma voi duce inca o data. Trebuie doar sa mergeti in anumite locuri pe care multi le tin secrete din anumite motive si foarte bine fac, dar cel mai important motiv daca pot sa spun asa este acela al „branconierilor” ( termenul corect fiind braconier) si aici citez pe asa zis-ul ministru al administratiei si internelor  din aceasta perioada.

Cateodata este bine de tinut aceste locuri cat mai secrete si spuse doar celor care au respect pentru natura. Si iata ca incet incet am sa va povestesc in randurile ce vor urma calatoria mea prin Muntii Bistritei, mai exact pe Valea Neagra si Negrisoara in prima etapa apoi in cea de-a doua etapa in Muntii Tarcau in cautarea Regelui din Carpati. Dupa mai bine de doua saptamani de sfatuiri cu paznicii ocoalelor silvice din zonele respective a venit si ziua de 24 Septembrie cand era momentul sa ma sui in trenul care ma va duce spre Vatra Dornei, urmand apoi drumul cu un maxi-taxi spre Brosteni.Dupa o noapte petrecuta pe tren si inca o ora si jumatate cu acel maxi-taxi  am ajuns la prima destinatie unde urma sa ma intalnesc cu cei de la ocolul silvic.Dupa cafeaua de dimineata bauta impreuna al plecat spre Valea Neagra, Negrisoara unde m-am intalnit cu maistrul de vanatoare care era foarte bucuros sa ma revada.Noi ne mai vazusem in primavara cand am fost tot in aceasta zona la fotografiat de ursi.Am mai discutat noi cateva lucruri si aspecte privind locurile de boncanit dar si asupra vremii care nu prea era prielnica de boncanit la un pahar de rachiu bun asezonat cu o sunculita afumata bine si impanata.Mama si ce mergea. Ehe…dupa cunoscuta zicala”calatorului ii sade bine cu drumul” a venit si vremea ca sa-mi organizez bagajul si sa-mi iau doar cele necesare pentru cele 3-4 zile cat voi sta in zona primelor locuri de boncanit.Incet incet bagajul este gata si plecam pe un drum forestier frumos intretinut de cei din zona.De ce spun asta, pentru ca am vazut ca sunt si drumuri forestiere care au fost candva  foarte frumoase, pe care puteai sa mergi fara probleme pe ele si pe care cei care au exploatari forestiere le-au distrus intr-un hal fara de hal.Mai poti intra doar cu taf-ul. Isi iau banii pe lemnul pe care ii scot din padure taind brazii si pleaca lasand in urma un dezastru. Stau cateodata si ma intreb: oare cei de la Ministerul Mediului sau de la Romsilva care se ocupa si au in gestiune aceste drumuri nu vad asta. Bai oameni buni…exploatarile astea forestiere de pe urma carora unii oameni fac bani cu gramada chiar nu pot si trasi la raspundere pentru ce lasa in urma?

Dupa spusele multor oameni din zona astia dupa ce taie padurea nici macar nu ii mai intereseaza sa curete terenul dar sa mai repare drumul pe care l-au stricat ( adica sa scoata radacinile brazilor taiati si apoi sa planteze la loc puiet ca sa creasca in locul celor taiati si sa avem din nou padure) Isi iau banu gramada si pleca in alt loc ca sa taie o alta padure.Oare nu au bani sa scoata radacinile si sa cumpere puit ca sa planteze inapoi ce au taiat? Sincer imi cam pare rau ca se intampla asa ceva si ca cei care trebuie sa aplice legea nu o fac.Eu am doar o vorba…Sa va fie rusine, sunteti doar niste lichele ordinare. Dar sa nu mai lungesc vorba despre aceste lichele cu interese meschine revin la povestea mea. Cale de vreo 3 km am mers pe acest drum forestier urmand apoi sa schimb directia inspre un alt drum forestier mai greu accesibil si mai abrupt.Incet incet am inceput sa urc pe acest drum pe care colac peste pupaza isi facuse loc si un mic parau. Din cauza paraului, a noroiului si a pietrelor ude inaintarea era putin mai anevoioasa. Din cand in cand se mai auzea sus in munte in directia unde aveam sa urc cate un boncanit usor. In acest fel am urcat cale de inca vreo 3 km  pana am ajuns la o intersectie de drumuri unde am stat pret de cam 10 minute si am ascultat sa vedem din ce directie boncanea cerbul pe care il auzisem de cateva ori in timpul urcusului.Si tot boncanea si boncanea. Era undeva pe un alt parau in dreapta, pe o vale mai abrupta. L-am lasat sa boncaneasca in continuare iar eu si maistrul de vanatoare ne-am continuat drumul tot mai sus pe o panta destul de abrupta pana am ajuns in varful muntelui de unde puteam „vedea” si auzi boncanitul in toate directiile. Plus de asta aveam cateva poieni foarte mari pe care le puteam urmari cu binoclul de la distanta si puteam localiza cam pe unde boncanea cerbul.Ajunsi in varful muntelui am putut vedea acele poieni mari unde se putea zari si o mica stana care mi-a servit drept locuinta pentru cele 4 zile cat am stat in acesta zona.

Ajunsi la fata locului maistrul a trebuit sa se intoarca de vale, acasa pentru ca mai avea treburi de rezolvat urmand sa ne revedem cand voi cobori eu, adica peste cateva zile. Desi mica, asezata intr-un peisaj superb si salbatic, mica casuta a avut loc si pentru mine pe post de musafir, gazduindu-ma timp de patru zile.Nici bine nu am ajuns si m-am instalat in noua mea casuta ca si aud un usor marait in padure. Am iesit usor, in liniste pe usa „casutei mele” si am incercat sa localizez zona cam de unde boncanea domnul. L-am mai auzit de multe ori si la un moment timp de 10 minute l-am vazut jos in vale frecandu-si coarnele de un bradulet mic.Distanta dintre mine si el era cam de vreo 200 metri iar lumina scazuse destul de mult, apusese soarele si nu avea rost ma duc dupa el si sa-l speri, constientizand ca poate in noaptea care venea, cerbul va urca mai sus spre poiana si poate dimineata il voi gasi acolo sus si il voi putea fotografia intr-o lumina buna.La rasaritul soarelui toate poienile din zona erau luminate de soare. Sincer aveam oarece indoieli ca va iesi dimineata pentru ca vremea nu prea era asa cum trebuie sa fie cand se desfasoara boncanitul.

Ca sa fie un boncanit bun si puternic vremea trebuie sa fie rece, sa cada bruma groasa timp de cateva zile si sa se mentina rece. Sunt suficiente 2-3 zile de bruma groasa si sa fie frig ca boncanitul sa inceapa puternic si atunci sa te ti.

Pentru inceput nu vei sti incotro sa te indrepti pentru ca vei auzi cerbi boncanind de mama focului in cel putin doua directi si vei incerca sa-ti dai seama dupa glasul cerbului care este mai batran si care este mai tanar, presupunand ca ai mai auzit asa ceva pana acum. Daca nu ai mai auzit asa ceva pana acum iti vei da seama si singur dar mai greu de aceste lucruri. Eu din acest loc pe parcursul celor 4 zile am auzit 6 cerbi.Unul dintre ei era batran si mi-am dat seama dupa glasul gros, puternic si pe care aveam sa-l mai aud de multe ori in special noaptea dupa orele 23 cand iesea in poiana si boncanea de rupea padurea-n doua. Am continuat sa-mi pregatesc „locuinta” sa-mi aranjez lucrurile in ordine si toate cele necesare pentru a doua zi cand ma trezeam destul de dimineata si nu aveam timp de bajbait   apoi sa-mi pregatesc o mica friptura insotita de un pahar bun de rachiu de pruna. Peste noapte am mai auzit cerbi boncanind destul de mult pana am adormit.In toiul nopti am mai avut de furca si cu ceva parsi care tot scormoneau si racaiau la scandurile de prin stana.Din pacate nu am reusit sa-i fotografiez deoarece erau foarte iuti si dispareau la cea mai mica sursa de lumina.Am reusit doar sa-i vad asa fugitiv pret de cateva secunde. A doua zi dimineata scularea, la 6.Si ce bine stateam eu in sacul de dormit.Era cald si bine. Dar cateodata arta si pasiunea cere sacrificii.Am iesit incetisor pe usa cabanutei ascultand ce, unde,cum si care boncaneste.Am auzit doi dar fara succes in ai vedea.Erau undeva pe valea din spatele cabanutei, in padure. Asta este…..poate maine dimineata mi-am spus eu in sinea mea.In cursul zilei am tot batut cateva carari si m-am uitat dupa urme pana pe la ora 14 cand m-am asezat si eu pentru  a ma odihni putin.Pentru aproape doua ceasuri  am adormit trezindu-ma cand am auzit un usor boncanit jos in vale urmand un alt boncanit al aceluiasi cerb dar mult mai puternic.

Mai sa fie,si ma trezesc eu din motaiala mea.Si ce bine steam eu intins la soare. Iau binoclul, stau, ascult si incerc sa identific mai exact pozitia incornoratului. In gasesc relativ repede si ma tot uit la el pret de 10 minute.In linie dreapta distanta dintre mine si el era cam de 1 km dar nu avem cum sa merg pe acolo deoarece era o vale destul de adanca, impadurita si foarte „stufoasa”. Am preferat o varianta ocolitoare, libera si fara obstacole, pe o carare foarte buna mai pe culme si in acest fel am parcurs in 20 minute 3 km si ceva pana in apropierea cerbului.Ajuns la o distanta de 300 de metri de el l-am mai auzit boncanind de cateva ori dar altfel, a brahnit de cateva ori in timp ce eu ma apropiam de el.Ajuns la aproape 100 de metri fata de el, nu il zaream dar il auzem cum brahnea destul de puternic.Brahnitul este un sunet de alarma, cand cerbul, ciuta sau caprioara sunt speriate sau simt un pericol prin prejma. Stand si ascultand sa vedem de ce brahneste asa si „luand vantul” ( intotdeauna cand vrei sa te apropi de un animal salbatic, ca sa nu te simta trebuie sa ti cont de directa vantului, ca sa bata dinspre el spre tine sau macar perpendicular si niciodata dinspre tine spre el ) care batea din directa potrivita am zarit pentru cateva secunde si cauza.Un lup care a trecut prin preajma, prin iarba inalta pana la brau.Nu am reusit sa-l prind in poza totul petrecandu-se destul de repede. In cateva secunde cerbul a disparut la adapostul padurii brahnind in continuare pret de 10-15 minute din padure.

Si asa sa petrecut prima mea intalnire cu Regele Carpatilor.

Lasandu-se seara m-am intors la mica mea cabanuta oarecum dezamagit de cele intamplate dar asta este, asa a fost sa fie. Si maine mai este o zi.Peste noapte l-am mai auzit boncanind dar in padure. A doua zi trezit din nou de dimineata si stand la ascultat cerbi care boncaneau si in drepta si in stanga dar nici unul sa se arate.Dupa amiaza din nou somn, dar cam iepureste cum se spune si punandu-mi telefonul sa sune pe la ora 16. M-am trezit si…cam liniste timp de minute bune, chiar juma de ora nici tipenie de cerb. Pe semne ca lupul isi facuse simtita prezenta destul de mult in zona. Mi-am luat binoclul si am inceput sa cercetez locurile din marginea poienilor impadurite. Si tot cercetand eu asa aud din nou acel „muget” usor venind tocmai din directia de unde am zarit cerbul cu o zi in urma.Instant mi-a aparut un zambet pe buze si am indreptat binoclul spre zona in care-l vazusem cu o zi in urma. Ma tot uit si cercetand cu privirea fiecare metru il zaresc.Statea oarecum dupa un palc de brazi si mormaia incet incat abia se auzea.Nu am mai stat pe ganduri si mi-am luat „pusca” si am plecat pe acelasi drum dupa el.Pana in apropierea lui l-am tot cercetat si ascultat sa vad daca mai este in zona.Ajuns cu multa grija pe la 200 metri de el am inceput sa fiu atent la fiecate pas pe care il faceam prin iarba inalta.Mama si ce fosnea a naibi iarba.Vantul era aproape insesizabil dar totusi era prezent iar directia era excelenta.Mai jos insa situatia sa cam schimbat putin. Al naibi vant…tocmai acum. Sincer aveam si ceva emotii.Nu din cauza lupului de cu o zi in urma ci din cauza ierbi uscate si a vantului.Batea putin din spatele meu si asta nu era bine dar incet incet deplasandu-ma cu foarte multa grija prin iarba inalta distanta dintre mine si el se miscora cu fiecare pas. Ajuns putin sub 100 de metri de el l-am zarit cum statea  intre acei brazi mici si boncanea.Ridicandu-ma putin i-a tras o rafala de 3 cadre apoi liniste cateva secunde.Nu a auzit zgomotul aparatului si am mai facut cativa pasi mici spre el.Tot acolo era. Eram foarte bucuros ca nu ma simtise si ca pramatia aia de lup nu isi facuse aparitia.

Ce l-as mai fi fugarit putin prin padure pentru ca imi stricase panda din ziua anterioara.Pentru cateva secunde din iarba inalta am inceput sa analizez terenul sa vad cum si in ce fel sa ma apropi de el deoarece aveam ceva brazi in dreapta mea dar si in dreptul cerbului si nu il puteam vedea si fotografia cat de cat in intregime.Am gasit repede o solutie deplasandu-ma cativa zeci de metri de-a busilea prin iarba cu „pusca” in spinare urmarindu-l din cand in cand cu privirea sa vad daca m-a simtit. Si cred ca ma simtit in momentul cand am facut pozele ori cand m-am tot foit eu de colo colo prin iarba sau poate din cauza vantului care isi schimbase putin directia. I-am mai tras repede cateva poze prin iarba inalta si mi-am continuat drumul in cautarea unei pozitii mai bune. In sfarsit am gasit un loc bun de unde il puteam vedea destul de bine si am stat ascuns, cuminte in iarba inalta fara sa fac nici un zgomot timp in care, cerbul era cu ochi pe mine.

Pret de cateva minute ne-am privit insistent unul pe altul pe semne ca nu isi daduse seama ce se afla  in iarba. Nu brahnise inca si asta era un semn bun desi era cu ochii pe mine. Tot stand asa si privindul mi-am dat seama ca ar trebui sa-l chem mai spre mine. Zis si facut. Am inceput sa boncanesc si eu scurt. O data, de doua ori si l-am vazut cum si-a aplecat capul spre pamant aratandu-si in acest fel intentia ca este gata de o oarecare confruntare cu „rivalul” din iarba. Si uite asa a inceput sa vina destul de repede si fix pe directia mea.La un moment dat el a coborat oarecum un mic damb si nu il mai puteam vedea, eu aflandu-ma oarecum intr-o pozitie mai inalta, deasupra lui si dandu-mi astfel posibilitatea sa-mi schimb din nou pozitia, retragandu-ma cativa metri. Decizia a fost una foarte buna. L-am mai boncanit de cateva ori si in acel moment l-am zarit cum venea spre mine.Si a venit pana a ajuns sub 50 de metri urcand in acest fel si mica panta care l-a facut destul de vizibil incat sa-l pot fotografia asa cum imi doream.

Si l-am tot pozat si pozat incat am avut timp sa pun si convertorul de 1,4x ca sa mai maresc distanta focala si sa-i fac oarecum o fotografie in care sa se vada fix numai capul si coarnele. Apoi dupa inca cateva minute tot stand si boncanind el asa si intrebandu-se probabil in sinea lui „oare unde e rivalul meu”cred ca sa plictisit incat a coborat inapoi spre locul lui de boncanit. L-am mai urmarit cu privirea si l-am lasat apoi sa boncaneasca linistit poate poate isi gaseste si el o pereche.

Multumit de sedinta foto dar si de sentimentul pe care l-am avut stand fata in fata cu el, am plecat incetisor spre mica mea casuta. Ajuns in cabana m-am asezat la masa, inchinand in cinstea cerbului doua pahare de rachiu de pruna pe care le-am baut cu o multa pofta. Apoi, m-am stat intins frumusel pe bancuta din fata cabanei ascultand boncanitul cerbilor din jurul meu.Vreu sa spun ca a fost minunat si am stat asa pana pe la orele 22 cand unul din cerbi batrani despre care v-am amintit mai sus ( pe la inceputul articolului) a inceput sa boncaneasca mai aproape fiind iesit in limita dintre padure si poiana si tot umbla in aceasta zona incat ii puteam simti oarecum tropaitul. Boncanea si tropaia batranul de rasuna toata padurea. Si tot boncanind el asa la un moment dat nu l-am mai auzit.A tacut dintr-o data, pret de vreo 10 minute nici chip de batran, parca intrase in pamant.In mintea mea mi-am amintit instant de lupul care imi speriase cerbul…mai sa fie chiar asa de afurisit sa fie lupul asta. Si tot stand eu asa si gandindu-ma la o gramada de lucruri numai ce aud cam prin  dreptul usi de la stana aflata la cel mult 10 metri de mine un tropait scurt urmat un brahnit foarte puternic de mi-a sarit inima din mine.Parca pentru o secunda sa oprit timpul in loc si am avut senzatia ca am stat langa o boxa de la un concert rock. Am tras o sperietura zdravana dupa care mi-am revenit iar cerbul din cate am putut eu zari era ca o silueta si care venise practic in curtea stanei. Nu mi-a venit sa cred ca a putut sa vina asa de aproape si probabil simtind mirosul meu prin preajma a brahnit asa de puternic dar culmea, nu s-a speriat.

De obicei cand un animal salbatic simte mirosul unui om prin preajma o cam rupe la fuga si evita contactul cu el. Dar se pare ca se mai intampla si invers, adica sa stea in preajma lui. In acea clipa am inghetat instant pe acea bancuta, practic nici nu mai clipeam, incercam sa stau cat mai nemiscat si tot il urmaream cu privirea desi nu puteam sa vad mai mult de o silueta.Au urmat apoi vreo 2 minute de tensiune timp in care batranul ma fixase cu privirea din cate mi-am dat eu seama. Apoi a mai facut cativa pasi inspre mijlocul gradinitei de la stana si a inceput sa boncaneasca foarte puternic si gros.Vreau sa spun ca asa am stat cam inca aproape doua ore , timp in care am stat nemiscat ascultand o voce pe care cred ca nu am sa o uit in viata mea.Iar ce am simtit eu in acele ore nu pot sa exprim in cuvinte. Tot ce pot sa spun este ca am simtit in glasul acelui cerb, ceva, iar acel ceva cred ca era si este adevarata natura salbatica si acea forta a unui animal salbatic.

Nici acum si poate niciodata nu cred ca am sa pot spune in cuvinte ce am simtit. Nu gasesc un termen potrivit.

Numai bine si lumina buna sa aveti. 29-09-2011.