Glasul Toamnei – partea a II-a

Eee…iata ca veni si toamna si odata cu ea, mai pe la mijlocul lunii Septembrie in adancurile padurilor si al muntilor, ai marea sansa sa-i auzi mai intai si apoi sa-i vezi, aproape sau mai departe, cantecul de „dragoste al cerbilor” sau boncanitul cerbilor (se mai poate spune si boncaluit). Fara sperante prea mari sa-i zaresti, insa, decat rarisim daca poate te afli pe cararea unuia si mergi in liniste spre locul lui de boncanit sau daca sti sa graiesti pe limba lor atunci lucrurile se pot schimba mult in avantajul tau. Uneori ii poti vedea si la televizor sau mai bine pe internet, dar acestia sunt, in general, cerbi din rezervatiile naturale sau din tarcuri care impinsi de nevoile fiziologice isi savarseasca ritualul lor in interiorul ingraditurilor. Cerbii liberi boncanesc incet, puternic sau majestos departe de orice fel ce civilizatie si urma umana, ascunsi de valatucii de ceata densa in dosul si la umbra codrului care ii serveste drept adapost, casa si masa de multe secole.

Unul dintre cerbii curiosi tare sa vada cu ochii lui cei acolo pe drum cu acele doua mogaldeti care pana acum se miscau usor prin tufe si acu sunt fix in mijlocul drumului.

Nori si abur dupa o ploaie frumoasa de toamna

Asezat in locul lui preferat de boncanit.

Si in timp ce stateam si il priveam langa mine era o frumoasa tufa cu ceva zmeura care nu a fost buna deloc….Da de loc. Ursul “cu doua picioare” le-a mancat pe toate.

Un flacau care ma privea curios dupa niste copaci.

Si batranul care iese de la adapostul padurii cu mult zgomot.

Unul dintre cerbii caruia i-am “blocat”fara sa vrem drumul in timp ce acesta se indrepta spre unul din locurile lui de boncanit.

Ne-a privit indelung nestiind cei acolo fix pe drum.

Spionandu-ne din iarba.

Si ceva hribi care au fost foarte gustosi

Pete de culoare prin padure

Si niste ghebe abia rasarite